Dreptul la timp…

„Ceea ce este supus miscarii nu se poate odihni cu tampla pe static.De aceea cand incearca sa se odihneasca, de fapt viseaza.”

Nichita Stanescu

” Dreptul la timp…” pictura in ulei pe panza, dimensiuni 60/80 cm

„Trecusem obosit de-n-calare pe calul meu obosit, de-n-calare peste fostele morti numite pamant, pe cararea dintre morti numita cararea de pamant si-mi era o sete aparte, o sete sub apasarea parului meu, apasat de coif.

Am descalecat ca sa-mi spal mainile, caci mana curata e primul semn al spalarii cuvantului.Si l-am zarit dormind pe ingerul-copil inghemuit sub aripile lui cele de atins si de neatins si cel cu nasu-n genunchi si pe sub pana aspra si usoara a fricii de lumina.

– Und-te duci tu, ingeras?

-Nu ma duc, mi-a raspuns, nu ma duc, caci sunt in slujba,- ma odihnesc numai si eu ca tot tilmaciul, traducatorul si defaimatorul pietrei.

-Ce? am zis eu necrezandu-mi ochilor si neauzindu-mi vederii.Ce zici tu ca faci, ba, tu ingeras?

-Traduc piatra in limba ta.

-Care piatra, ingerasule, l-am intrebat cand el se ferea sa-l ridic spre sinea mea in brate si cu grija ocrotitoare.

-Piatra asta pe care-o vezi si tu, strainule, cu ochii.

-Cum adica, si ce faci tu de fapt?

-Simplu, spuse ingerul-copil, intinzandu-si trupul de copil si trosnindu-si fiecare madular si fiecare articulatie a aripilor lui usoare si solzoase.Simplu, zise copilul, piatra gandeste si eu talmacesc in limba ta ce gandeste si ce ne invata ea pe noi toti.Eu sunt limba pietrei care gandeste, iar gandurile ei, in mari bucati de aer vorbite sau in iuti crivaturi rostite, de vrei sa auzi si pentru tine le zic.

-Tu crezi oare ca vorbind in numele ei, ea are ceva de zis?

-Eu nu vorbesc in numele ei, ca si numele ei este doar un cuvant, piatra adica.

Eu traduc numai ceea ce dansa gandeste pentru gandul tau.

-Da, tu esti frumos si esti inger, cum poti tu traduce ceva care sta si nu zboara?

-Pot, a raspuns copilul, ca aicea m-au dat parintii mei la slujba.

-Cine sunt parintii tai, l-am intrebat eu mirat si curios.

-Rude apropiate de-ale pietrei, mi-a raspuns ingerul mirat de mine si bland.

-Atunci inseamna ca tu poti sa-mi spui ce gandesc pana cand si arborii.

-Nu cred ca pot.

-Atunci inseamna ca tu ai putea sa-mi spui ce gandesc stelele cele care lumineaza si stelele cele care nu lumineaza.

-Nu cred ca pot, raspunse copilul, nu cred ca pot sa-ti spun ce mi-ai zis sa-ti spun.

-De ce?

-Sunt dezlegat de ele si sant legat numai de piatra.

Oho, oho, mi-am zis mirat.

El adormi la locul sacrosanct sub lucrul piatra.”

Nichita Stanescu

 

~ de adrianamaraart pe 30 decembrie 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: